40 de kg in minus! Dieta cu care a slabit Ozana Barabancea
8 august 2016 // Stiri
Ozana Barabancea, îndrăgită jurată de la Te cunosc de undeva, a slăbit, în urmă cu ceva vreme, nici mai mult nici mai puţin de 40 de kilograme cu următoarea dietă.

Regimul are câteva secrete: trebuie să mâncaţi cinci mese pe zi, la aceleaşi ore, cu diferenţe de două – trei ore între ele; se beau cel puţin doi litri de apă zilnic; cafeaua dimineaţă se bea fără zahăr şi fără lapte; se exclud din alimentaţie pâinea, uleiul, prăjelile, berea, zahăr şi muştarul.
Apoi, în primele două săptămâni, aveţi voie să mâncaţi doar carne. Sunt permise carnea de pui, curcan, vită, peste, porc slab – fierte, coapte, grătar; mezelurile slabe – muşchi file, pastramă pui, şuncă slabă; ouăle de prepeliţă, maxim două pe zi. Sunt permise sarea, piperul, zeamă de lămâie, scrie tvhappy.ro.
În următoarele două săptămâni, puteţi introduce treptat legumele, fierte, coapte sau la grătar, după cum urmează: castraveţi, varză, salată, ardei gras verde, ceapă, vinete, verdeţuri, gulie, ridiche. Sunt interzise următoarele legume: morcovul, sfeclă roşie, porumb, cartofii, mazărea, fasolea boabe şi roşiile.
Mananca aceste produse daca vrei sa construiesti rapid masa musculara...
Daca primavara este momentul in care incepi sa te...
Dieta cu supa de varza pentru toamna. In doar sapte zile vei topi patru kilograme...
Ingredientul principal al acestei diete este varza,...


