Asta este cel mai mare PACAT pe care il fac romanii Duminica: „Nu ai voie sa…”
22 august 2016 // Stiri
Un obicei aparent banal se transforma intr-un mare pacat, potrivit randuielilor bisericesti mentionate de ortodoxia.ro.

Parintele Calistrat avertizeaza asupra unui obicei care este considerat pacat mare in fata lui Dumnezeu, si anume, sa te uiti la televizor, in timp ce la biserica se trag clopotele.
„O săptămână are 7 zile iar ziua 24 de ore, Sfânta Liturghie ţine doar două ore, de la 10.00 la 12,00. Este ruşinos în faţa Sfintei Treimi, este ruşinos faţă de Majestatea Divină, în faţa miilor de îngeri care cântă neîncetat: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui!”(Isaia 6:3), noi să stăm nepăsători în pat!Ctitorii au lăsat o biserică, uramaşii trebuie să o întreţină şi să o înfrmusesţeze , iar uramaşii urmaşilor noştri, trebuie să păstreze aceste tradiţii.
Dacă poporul este sec şi gol, bisericile se pustiesc.Dacă poporul este credincios şi biserica prinde viaţă.Oamenii în jurul preotului sunt ca puii în jurul unei cloşti.Să luam aminte!”, a mai spus parintele Calistrat Chifan.
Se holbează la sânii tăi? Ce să spui când surprinzi un coleg de la job ca face asta...
Există un mod subtil de a le atrage atenția, dar...
Te chinui să deschizi borcanele? Iată de ce asta ar putea indica probleme de sănătate mai grave...
Nu reușești să deschizi borcanul de murături oricât...
Mintea unei femei a fost spulberată după ce a aflat un fapt puțin cunoscut despre cutia de cereale în supermarket...
O femeie a devenit virală pe internet și a uimit...


