Bunicul care a crescut-o de mica era pe moarte. Cum si-a luat nepoata ramas bun este o lectie de viata

26 noiembrie 2015 // Stiri

Maria este o adolescenta in toata regula care a putut avea o copilarie fericita pentru ca bunicii ei au crescut-o chiar de la cateva luni, deoarece parintii ei au divortat si mama ei nu avea posibilitate sa o creasca singura.

Pe masura ce Maria crestea si devenea o adolescenta frumoasa, bunicii ei dragi imbatraneau, dar imbatraneau frumos pentru ca aveau langa ei mica lor comoara, care avea sa aibe grija de ei atunci cand puterile ii lasau. Pentru ei Maria era sufletul si lumina ochilor lor. Bineinteles ca aceasta ii considerau ca si parintii ei si incerca mereu sa ii ajute la treburile gopodaresti, pentru a le fi lor mai usor.

Timpul a zburat pe nesimtite si bunicul Mariei s-a imbolnavit rau, nemaiavand decat cateva zile pana sa se duca. Atat bunica cat si Maria au simtit ca ceva din inima lor se rupe atunci cand il vedeau pe bunic lipsit de puteri si cu ochii plini de lacrimi, pentru ca se apropia ziua cand trebuia sa plece din casa in care a muncit o viata intreaga si sa se desparta de fiintele cele mai dragi din viata lui.

Dupa ce cu ultimele puteri i-a spus bunicii ce sa faca dupa moartea lui, a venit randul nepoatei sa isi ia ramas bun de la el, chiar daca durerea se citea in ochii amandorura. Maria se apropia cu pasi marunti spre patul lui si cu lacrimile curgand siroaie pe obrajii rosii ca focul si se aseza langa el, luandu-l in brate si sarutandu-i mainile si fruntea batute de timp si de ani.

Atunci pe patul de moarte, bunicul i-a spus Mariei ca niciodata n-o va lasa singura si ca mereu ii va fii alaturi de acolo de Sus. Fata i-a daruit atunci un medalion in care pusese o poza cu ei amandoi, poza pe care o facuse in urma cu cativa ani. Bunicul a strans puternic in mana medalionul si a rugat-o pe nepoata lui ca atunci cand va face un baietel sa ii puna numele sau, desi acesta avea un nume foarte obisnuit, tipic unui om batran.

Maria i-a promis ca va face acest lucru si ii va indeplini dorinta bunicului din respect si dragoste pentru el. La scurt timp dupa aceea, bunicul si-a dat ultima suflare in bratele Mariei si al bunicii sale.

In fiecare luna Maria a mers la mormantul bunicului sau si ii punea cate un buchet de flori, peste al caror petale curgeau lacrimi de durere si de dor. Peste cativa ani cand Maria si-a gasit sufletul pereche si a facut primul baietel, apoi nu a ezitat sa ii puna numele bunicului sau „Vasile”.

Desi prietenii ei ii spuneau ca acesta este un nume prea invechit si ca trebuie sa puna un nume mai modern, ea a preferat sa se tina de cuvant si sa ii aduca acest omagiu bunicului sau care a iubit-o ca un adevarat tata.

Aceasta este cu adevarat o lectie de viata pe care cu totii trebuie sa o invatam: trebuie sa ne iubim, pretuim si respectam bunicii care ne-au crescut si si-au dat silinta sa ajungem cineva in viata. Si daca putem vreodata sa le facem o bucurie, sa nu ezitam niciodata, pentru ca chiar si micile detalii le pot umple inima de bucurie.